Mii de mașini în blocaje rutiere la ieșirile din Paris. Președintele Emmanuel Macron a anunțat intrarea în carantină generală. Francezii se tem să nu rămână blocați în capitală.
Mii de șoferi au stat ore bune în blocaje rutiere la ieșirile din Paris. Ieșirea pe centură de la Port Maillot a fost blocată toată ziua. Președintele Macron a anunțat instaurarea carantinei generale începând de astăzi, 30 octombrie, în urma numărului mare de îmbolnăviri înregistrat zilnic în Franța.
Astfel, francezii nu vor mai avea voie să își părăsească orașul. Afacerile non-esențiale vor fi închise. Școlile rămân deschise pentru următoarele patru săptămâni, când se va lua o nouă decizie, în funcție de evoluția pandemiei.
“La fel ca în primăvară, veți putea ieși din casă pentru a merge la serviciu, pentru a merge la doctor, pentru a oferi asistență unei persoane apropiate, pentru a merge la școală sau pentru a petrece timp în aer liber în apropierea locuinței. Barurile și restaurantele rămân închise”, a fost anunțul făcut de Macron.
Francezii vor putea ieși din casă numai dacă au la ei o declarație pe proprie răspundere în care notează motivul părăsirii locuinței.
Pentru a nu fi blocați în apartamente, parizienii au ales să se îndrepte către locuințe din afara capitalei Franței. Hexagonul a raportat 47.637 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore.
VIDEO:
Și în Germania se instaurează carantină începând cu 1 noiembrie. Nemții au înregistrat 16.774 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore. Autoritățile le impun cetățenilor restricții majore luna aceasta. Astfel, de luni se vor închide instituțiile culturale, restaurantele, sălile de sport, piscinele, saloanele de comestică, masaj și tatuaj.
Meciurile de fotbal din Bundesliga se vor desfășura de acum fără spectatori. Se interzice și organizarea de evenimente sportive rezervate amatorilor.